Criterii de înscriere pentru bursa Constantin Dumitru – FABIZ-ASE

FACULTATEA ADMINISTRAREA AFACERILOR (cu predare în limbi străine)

Bursele de merit Constantin Dumitru

An universitar 2013-2014

 

Înscrierile au loc în perioada 1 aprilie – 16 mai 2014!

 

Prin programul „Învăţare continuă – Oportunităţi nelimitate”, Fundaţia Ovidiu Ioan Dumitru acordă la finele anului universitar 2013-2014 O BURSĂ în valoare de 1.000 euro unui student cu performanţe şcolare meritorii.

Pentru a fi admişi în program, solicitanţii burselor trebuie să fie înmatriculaţi în anul universitar curent ca STUDENŢI ÎN ANUL II SAU III LA CURSURI DE ZI AI FACULTĂŢII ADMINISTRAREA AFACERILOR CU PREDARE ÎN LIMBI STRĂINE a Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi să fie integralişti.

Atribuirea acestei burse se va face în urma unui proces de evaluare a candidaţilor înscrişi. Punctajul se va acorda astfel:

1.      10 puncte, pentru media anilor universitari anteriori (media minima admisă va fi 8.50)

2.      10 puncte, pentru implicarea în proiecte de voluntariat

3.      20 puncte, pentru activităţi extracurriculare (sesiuni de comunicări, participare la conferinţe, workshop-uri, internship-uri, concursuri, articole publicate, schimburi de experienţă)

4.      30 puncte, pentru conţinutul lucrării susţinute la Sesiunea ştiinţifică studenţească, ediţia 2014.

5.      30 puncte, pentru conţinutul unui proiect elaborat la disciplinele studiate şi relevant pentru competenţa profesională (inclusiv lucrarea de licenţă, articole publicate, lucrarea realizată pentru colocviul de practică).

 

Aşteptăm dosarele dumneavoastră de candidatură pe adresa de email: office@fundatiaoid.ro în perioada 1 aprilie – 16 mai 2014. Conţinutul Dosarului de candidatură este următorul:

 

-          CV-ul solicitantului

-          Copie a actului de identitate

-          Situaţia şcolară a anilor universitari anteriori, obţinută de la secretariat

-          Documente care să ateste activitatea extracurriculară

-          Certificare de la managerul de proiect pentru acţiunile de voluntariat

-          Lucrarea susţinută la Sesiunea ştiinţifică studenţească, ediţia 2014

-          Proiectul/lucrarea elaborată la disciplinele studiate şi relevantă pentru competenţa profesională.

 

Pentru mai multe informaţii şi detalii, scrieţi-ne pe adresa office@fundatiaoid.ro.

 

MULT SUCCES!

Spune-ne parerea ta

Adresa ta de email nu va fi publica. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.

Poți utiliza următoarele atribute și coduri HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>